STEAM sau cum putem să ne alegem o carieră
Științescu Timișoara a ajuns anul acesta și la Palatul Copiilor Arad, datorită unei echipe inimoase, ALAMA – Alina, Lidia, Anamaria, Alexandra, Alexandru și Tiberiu, care
Științescu Timișoara a ajuns anul acesta și la Palatul Copiilor Arad, datorită unei echipe inimoase, ALAMA – Alina, Lidia, Anamaria, Alexandra, Alexandru și Tiberiu, care
În perioada 20-27 ianuarie 2025 s-a desfășurat o nouă etapă a Concursului Județean de Științe„Vreau să fiu cercetător”, concurs care s-a adresat copiilor de la
Talent, creativitate, imaginație, perspectivă, grafică, spațialitate, viziune, tradițional, sunt calități perfecte pentru o creație artistică de excepție ce merită a fi prezentă și apreciată cu
Luni Marți Miercuri Joi Vineri Interval orar 12.00 – 13.40 12.00 – 13.40 12.00 – 13.40 14.00 – 15.40 16.00 – 17.40 12.00 – 13.40
Palatul Copiilor Arad a acceptat invitația Universității Aurel Vlaicu din Arad și a participat la o nouă ediție a evenimentului „Noaptea cercetătorilor europeni”, eveniment derulat
În perioada 16-18 mai 2024, Palatul Copiilor Arad împreună cu filiala Clubul Copiilor Pecica a organizat cea de-a zecea ediție a Concursului Regional Interdisciplinar „Știința
Copiii, devin din ce în ce mai activi, mai creativi, mai plin de imaginație. Pentru a valorifica cât mai bine acest potențial, proiectul „Pentru natură,
În perioada 16-18 mai 2024 Palatul Copiilor Arad organizează cea de-a X-a ediție a ConcursuluiRegional Interdisciplinar „Știința ca o joacă”, ediția a X-a, conform următorului
În perioada 29 ianuarie – 4 februarie 2024 s-a desfășurat o nouă etapă a Concursului Județean de Științe„Vreau să fiu cercetător”, concurs care s-a adresat