Palatul Copiilor Arad, în parteneriat cu Atrium Mall, organizează, miercuri 19 octombrie, între orele 17.00 -20.00, Seara Atelierelor deschise „Talent și creativitate”.
Evenimentul se va desfășura în Atrium Mall, la etajul 1, iar la parter va avea loc spectacolul campionilor, începând cu ora 17.30, în cadrul căruia vor evolua copiii premiați la cele mai importante concursuri naționale și internaționale.
Atelierele deschise sunt GRATUITE și se adresează tuturor elevilor și copiilor, care au astfel posibilitatea să cunoască mai bine activitățile care se desfășoară la Palatul Copiilor Arad și să-și valorifice spiritul creator, sub îndrumarea unor profesori dedicați, care le arată întotdeauna elevilor lor, dragoste, respect si înțelegere în tot ceea ce fac.
Cultură și civilizație Engleză (Pecica)
Premii la Cercul de Engleză al Clubului Copiilor Pecica
Dragii noștri, a avut loc premierea elevilor pentru rezultatele remarcabile obținute la Concursul Național „Cangurul Lingvist – Limba Engleză” 2022 la nivel internațional, organizat pentru