Prietenii pompierilor / Orientare turistică

Profesor coordonator: Barkasz Daniel

Cercul de Orientare turistică are o mare tradiție la Palatul Copiilor din Arad. Încă din anii 1960, cercul a fost condus de pionerul turismului arădean – Czédly Károly, urmat apoi de alți îndrăgostiți ai naturii. Orientarea este sportul sănătății, fiindcă oferă copiilor ce au nevoie mai mult: mișcare în aer liber, ozonat, în mijlocul pădurii. Această activitate îmbină dezvoltarea calităților fizice, cu perfecționarea aptitudinilor psihice, intelectuale, ale elevilor, deoarece învingătorul este numai cel care parcurge traseul (în funcție de cunoștințele teoretice și pregătirea fizică). Petrecând timpul liber în natură, copiii descifrează secretele hărților, în cadrul excursiilor se inițiează în orientare și în drumeția montană, sunt educați în spirit ecologic. Organizăm și participăm la competiții locale și naționale de orientare sportivă, excursii tematice, atât în județ cât și în alte zone turistice, acțiuni culturale pe tematică montană și de protecția mediului. Cercul nostru se mândrește cu rezultate deosebite: perfomanțe de nivel național, actiuni cu caracter de masă (cu 200 de participanti), dar credem că mult mai important este câștigul de sănătate al fiecărui copil, care s-a alăturat modului nostru de viață legat de mișcare în pădure, stadionul orientării.

Nu exista articole disponibile.