COMUNICAT DE PRESĂ: Relocarea temporară a activităților Palatului Copiilor Arad

Palatul Copiilor Arad informează că, începând cu data de 3 noiembrie 2025, activitățile educative, organizate în cercuri, se desfășoară temporar în următoarele spații de învățământ din Municipiul Arad:

Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad;

Colegiul Economic Arad;

Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” Arad;

Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad;

Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad;

Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad;

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad.

 

Conducerea Palatul Copiilor Arad își exprimă recunoștința față de unitățile de învățământ care găzduiesc întreaga activitate a unității de educație extrașcolară – atât cea didactică, cât și cea administrativă – pentru întreg sprijinul acordat și asigură copiii și părinții acestora că se depun eforturi constante pentru relocarea, cât mai urgentă, în noul sediu.

De asemenea, dorim să mulțumim Inspectoratului Școlar Județean Arad și Primăriei Municipiului Arad pentru întreaga susținere în tot acest demers.

 

Prezentăm, mai jos, tabelul reprezentând locațiile și programul de desfășurare al activităților:

 

Nr. crt. Unitatea de învățământ Sală de clasă/ sală de sport/ laborator Interval orar Cerc Profesor

coordonator

1. Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad

Str. Mucius Scaevola, Nr. 9,

Mun. Arad

 

Sala 3

 

14-20

Cultură și civilizație românească Ciucu Melania
2. Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad

Str. Mucius Scaevola, Nr. 9,

Mun. Arad

 

Sala 9

 

14-20

 

Redacție presă/radio TV

 

Codrean Manuela

3. Colegiul Economic Arad

Str. Alexandru Dimitrie Xenopol, Nr.2, Mun. Arad

 

Sala A19

 

14-19

Cultură și civilizație engleză 2 Mistor Anca
4.        Colegiul Economic Arad

Str. Alexandru Dimitrie Xenopol, Nr.2, Mun. Arad

 

Sala de  sport

 

14-19

Dans sportiv    Lung Ioana
5. Colegiul Economic Arad

Str. Alexandru Dimitrie Xenopol, Nr.2, Mun. Arad

 

Sala 3

 

14-19

Educație pentru cetățenie democratică Boran Andreea
6. Colegiul Economic Arad

Str. Alexandru Dimitrie Xenopol, Nr.2, Mun. Arad

 

Sala A21

 

15-19

Artă textilă/Atelierul fanteziei Sabău Anca
7. Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.6, Mun. Arad

 

Sala de sport (mare)

 

15-19

Dans modern Cosma Mirela
8. Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.6, Mun. Arad

 

 

Sala 102

 

15-19

Cultură și civilizație engleză 1 Kohn Hajni
9. Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.6, Mun. Arad

 

Sala 105

 

15-19

Cultură și civilizație germană Nan Karina
10. Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta”Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.6, Mun. Arad

 

Sala festivă

 

15-19

Canto Bizău-Roșu Laura
11. Colegiul Național ,,Elena Ghiba Birta”Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.6, Mun. Arad

 

Sala de sport (mică)

 

15-19

Judo

 

Rus Petre
12. Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.28, Mun. Arad

 

Sala 01

parter

 

16-20

Pian Sfercoci Florin
13. Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.28, Mun. Arad

 

Sala 02

parter

 

16-20

Formație muzică ușoară Edeleni Paul
14. Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.28, Mun. Arad

 

Sala 03

parter

 

16-20

Taraf Lung-Frenț Paul
15. Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.28, Mun. Arad

 

Sala 04

etaj 1

 

16-20

 

Teatru de păpuși

 

Andrei Mihaela

16. Colegiul Național ,,Preparandia Dimitrie Țichindeal” Arad

Str. B-dul General Dragalina, Nr.28, Mun. Arad

 

Sala 05

etaj 1

 

16-20

Teatru Pavel Gabriela
17. Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

Str. Sava Tekelija, Nr. 1,

Mun. Arad

 

Sala 11

etaj 1

 

15-20

Șah Cosma Mitică
18. Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

Str. Sava Tekelija, Nr. 1,

Mun. Arad

 

Laborator de informatică  etaj 1

 

15-20

Informatică-Multimedia Both Lidia
19. Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

Str. Sava Tekelija, Nr. 1,

Mun. Arad

 

 

Sala 9

etaj 1

 

14-20

Cultură și civilizație spaniolă Mihuț Diana
20. Liceul Tehnologic ,,Francisc Neuman” Arad

Str. Sava Tekelija, Nr. 1,

Mun. Arad

 

Sala de sport

 

15-20

Tenis de masă Roman Bogdan
21. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

Str.Lucian Blaga, Nr.15, Mun.Arad

Laborator de informatică parter  

15-20

 

Jocuri logice

 

Albac Ioan
22. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

Str.Lucian Blaga, Nr.15, Mun.Arad

 

 

Sala de  sport

Marți, Joi

14-18

Vineri 14-20

Karate Balazs Emanuel
23. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

Str.Lucian Blaga, Nr.15, Mun.Arad

 

Sala P8

 

14-20

 

Ceramică

 

Bocșe Raul
24. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

Str.Lucian Blaga, Nr.15, Mun.Arad

 

Sala P13

 

15-20

Desen/ Pictură Stana Daniela
25. Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

Str.Lucian Blaga, Nr.15, Mun.Arad

 

Sala P19

 

15-20

Pictură pe sticlă Moisescu Ariana
26. Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad

Str. Episcopiei, Nr.40-42,

Mun. Arad

 

Sala de sport

Luni, Marți, Joi

14-18

Miercuri

15-18

Dans popular Țicuș Alexandra

 

Alte 4 cercuri își desfășoară activitatea după cum urmează:

 

Nr. crt. Locația Interval orar Cerc Profesor

coordonator

1. Asociația Club Sportiv GYMTEAM Arad

Str. Vasile Goldiș, Nr. 4, Mun. Arad

14-20 Gimnastică aerobică Fărcuța Elza
    2. Club Sportiv ,,Gloria” Arad

Str. Ioan Rusu Șirianu , Nr. 6, Mun. Arad

14-20 Judo Kunzsabo Mihai
3. Palatul Copiilor Arad (curtea ISJ Arad)

Str.Corneliu Coposu, Nr.26, Mun. Arad

14-18 Karting Tabără Petre
4. Palatul Copiilor Arad (curtea ISJ Arad)

Str.Corneliu Coposu,  Nr.26, Mun. Arad

14-20 Aeromodele Corodeanu Vasile

 

Conducerea Palatului Copiilor Arad

 

 

 

 

Share

Articole similare

Informatică / Multimedia

Toamnă, frunze, culoare și creioane 3D

Elevii cerculul Informatică-Multimedia au încercat să surprină frumusețea anotimpului toamna, prin folosirea creionului 3D, în realizarea unor frunze, cei mai îndrăzneți reușind să construiască animale

Citeste mai mult »