Referitor la incidentul petrecut la Palatul Copiilor Arad în data de 15.10.2025, în jurul orei 17.30, dorim să precizăm că s-au luat măsuri imediate pentru asigurarea siguranței elevilor și a personalului.
Activitatea noastră s-a desfășurat permanent în conformitate cu recomandările și regulamentele impuse de Ministerul Educației și Cercetării, instituție de care aparținem. Înainte de debutul noului an școlar, am organizat acțiuni de pregătire a sălilor de clasă și am luat măsuri de siguranță, însă există, din păcate, situații imprevizibile care pot apărea în clădirile vechi.
Imediat după incident, spațiul afectat a fost închis și verificat, iar toate zonele care nu prezintă siguranță pentru elevi au fost restricționate până la remedierea completă a situației.
Dorim să menționăm că instituția noastră este în proces de mutare într-un nou sediu, care este finalizat în proporție de peste 90%. Așteptăm în prezent avizul de racordare la curentul electric, după care ne vom putea muta efectiv. Noul sediu este pregătit și izolat corespunzător, iar singura zonă unde se mai lucrează este sala festivă.
Ne dorim să accelerăm mutarea, deoarece știm care este starea clădirii vechi, asupra căreia nu putem interveni, fiind un imobil retrocedat. Până la finalizarea procesului de mutare, prioritatea noastră rămâne siguranța copiilor și buna desfășurare a activităților educative.
Regretăm incidentul și asigurăm părinții, elevii și partenerii noștri că facem tot posibilul pentru a ne desfășura activitatea în condiții de siguranță și normalitate.
CONDUCEREA INSTITUȚIEI


